Arta, darul Divin și ghid al umanității
De-a lungul mileniilor omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorită unui cod al valorilor și a unei tradiţii culturale şi spirituale. Tradiţiile sunt tot atât de vechi precum omenirea însăşi şi sunt de transmisie Divină. Arta este încercarea de a transpune frumusețile Cerului în lumea umană, întrucât inspirația are sursa Divină. Cu o credință puternică și cu devotament față de Divinitate, marii artiști din timpul Renașterii și-au crescut ingeniozitatea de a crea opere închinate lui Dumnezeu.
Spre exemplu, artistii din perioada renascentistă de mijloc, incluzându-i pe Da Vinci, Michelangelo și pe Rafael, au înțeles tehnici care le depășeau, în mod miraculos, cu mult pe cele ale predecesorilor și contemporanilor lor. Operele lor – incluzând picturile, sculpturile și arhitectura – au devenit capodoperele clasice nemuritoare ale lumii artei.
{Citiți și partea anterioară: DRAGONUL ROȘU ~ DISCIPOLII DIAVOLULUI (partea a 2-a)}
Timp de secole, operele de artă au constituit un exemplu nobil pentru umanitate. Prin aceste opere, artiștii generațiilor viitoare pot studia tehnici artistice pure, iar publicul poate simți și vedea cu adevărat prezența Divină. Marile opere de artă transmit moștenirea, diseminează cunoașterea și înțelepciunea și întăresc caracterul. Ele dețin poziții înalte în marile civilizații din Orient și din Occident. Păstrarea acestor opere ajută societate umană să mențină o legătură cu Divinul.
Arta tradițională se conformează legii naturale, imită înțelepciunea Divină și aduce cu ea o energie și efecte speciale. Are un impact benefic asupra oamenilor, hrănind atât simțurile, cât și sufletul. Artiștii tradiționali lucrează nu numai la nivel fizic, tehnic, dar, și mai important, la nivel spiritual, în comuniunea lor cu tema lucrării. Artiștii trebuie să posede o abilitate superbă de a imita și de a reprezenta, obiectul imitației fiind lumea divină, cea umană sau chiar a infernului.
Din preistorie până astăzi, omenirea a crezut în existenţa unor legi care domnesc în univers. Adevăraţii oameni de cultură, de ştiinţă au o viziune foarte largă asupra universului şi nu vor nega nelimitatul “necunoscut” de dragul noţiunilor personale limitate. Spre exemplu, Newton (în lucrarea sa Principiile Matematicii) a explicat că oferă doar o descriere a fenomenelor de suprafaţă şi că nu îndrăzneşte să vorbească despre adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a creat Universul.
În filozofie, Platon considera Binele ca fiind valoarea supremă. Pentru el, politica trebuie să se subordoneze moralei. Fără Binele suprem, egalitatea sau dreptatea ar fi fără valoare.
Pentru Socrate, întrebarea existențială la care el reflecta era: cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui?
Pentru sfântul Augustin, legea era iubirea. Acesta afirma că ,,ritmul vine de la Dumnezeu însuși și este comunicat sufletului, descoperindu-l în interior. Când omul descoperă în sine ordinea armonioasă a ritmului se dăruieste însuși pe deplin Celui care veșnic a stabilit în ordine creația, în functie de proporție și frumusețe”. Pentru Augustin viața noastră, atunci când ne adresăm adevăratului Bine, devine călătoria (morală) a frumuseții și a bucuriei.
Aceleași principii prevalează în sfera muzicii. Așa cum se spune într-o operă germană: “Bach ne-a dat cuvântul lui Dumnezeu. Mozart ne-a dat râsul lui Dumnezeu. Beethoven ne-a dat focul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat muzică pentru a ne putea ruga fără cuvinte”. De-a lungul întregii sale vieți, Johann Sebastian Bach a considerat devotamentul față de Dumnezeu, precum și lauda și venerarea lui Dumnezeu, ca fiind cele mai înalte principii în crearea muzicii sale. Pe toate partiturile sale muzicale importante pot fi văzute, literele SDG – o abreviere a “Soli Deo gloria”, adică “Slavă numai lui Dumnezeu”.
Decăderea artelor – cauză a degenerării umane și instrument al comunismului
Dacă artistul are credință dreaptă și moralitate, Divinitatea îl va înzestra cu inspirația creativității, iar operele sale vor fi pure și benvolente, benefice atât pentru artist, cât și pentru societate. În schimb, dacă artistul abandonează standardele morale, elementele negative îi deturnează procesul creativ, iar forțe malefice vor exercita influență, folosindu-l pe artist pentru a ilustra creații hidoase și grotești din infern, lucrările de acest fel dăunând atât lui, cât și societații.
{Citiți și: DRAGONUL ROȘU ~ COMPLOTURI DIABOLICE}
De secole, arta clasică a fost transmisă din generație în generație. Această tradiție a continuat până în secolul al XX-lea, când a avut un sfârșit abrupt. Transmiterea și moștenirea artei au fost perturbate de o mișcare radicală de avangardă și au început să degenereze rapid. Artistul Robert Florczak a spus că “profundul, inspirația și frumosul au fost înlocuite de ceva nou, diferit și de urâțenie… Standardele au decăzut până în punctul în care nu au mai existat standarde. Tot ce a mai rămas a fost doar expresia personală”. Sub influența gândirii moderniste, fervoarea revoluționară a artiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea a adus o serie de mișcări în lumea artei. Spre deosebire de școlile tradiționale de expresie artistică, acestea erau mișcări avangardiste care încercau, în mod explicit, să se desprindă de tradiție. Termenul “avangardă” a fost folosit, pentru prima oară, de către cercetătorii socialiști pentru a descrie mișcările artistice care corespundeau propriilor lor aspirații politice.
Deoarece arta are un efect atât de extraordinar asupra societății, nu este surprinzător faptul că ea este folosită de comunism cu intenția de a institui ingineria socială și de a conduce omenirea spre distrugere. Mulți dintre artiștii avangardiști erau fie comuniști declarați, fie para comuniști de un fel sau altul, sau erau supuși influenței acestor ideologii, sursa acestor rezervoare de curente artistice fiind strâns legată de tendințele ideologice influențate de comunism.
Spre exemplu, Pablo Picasso a fost primul artist ale cărui viziuni sălbatice au cuprins imaginația publicului și au schimbat arta secolului al XX-lea pentru totdeauna. Acesta avea o plăcere diabolică în deformarea aparențelor, deformarea fețelor și a trupurilor răsucite, supunând realitatea unei inchiziții chinuitoare. Dacă ne gândim, acest lucru se alinia ideologiei Partidului Comunist, la care a și aderat.
“M-am apropiat de comunism aşa cum mă apropii de o fântână. Adeziunea mea la comunism este consecinţa logica ce decurge din întreaga mea viaţa şi opera.” Mai spunea că, “Artistul trebuie să descopere modul în care poate să-şi convingă publicul de adevărul minciunilor sale.” A fost auzit făcând afirmații de genul „Eu sunt Dumnezeu”.
Comunismul a fost singura doctrină care s-a opus cu sălbăticie oricărei tradiţii, smulgând din sufletul oamenilor principiile binelui pe care acestea erau clădite. În Manifestul Comunist al lui Marx — documentul principal al partidelor comuniste- se expune făţiş rolul malefic al doctrinei: “Revoluţia comunistă reprezintă ruptura cea mai radicală cu relaţiile tradiţionale; nu este de mirare că dezvoltarea sa implică ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale”. După ce a distrus cultura tradiţională, nu a ezitat sa se infiltreze în domenii cum ar fi arta, literatura, muzica, etc., subminând astfel educaţia tradiţională prin introducerea unei noi ideologii demonice, ridiculizând sublimul, nobilul și frumosul.
Partidele comuniste cunosc puterea artei și transformă toate formele de artă în instrumente de promovare a spălarii creierului, distrugându-le pe cât posibil pe cele tradiționale, și reduc arta la un instrument de propagandă și de glorificare a Partidului, fapt ce s-a regăsit în toate țările unde comunismul a pus stăpânire, un exemplu sfâșietor fiind Revoluția Culturală din China. Mao Zedong, cel care a implementat comunismul în China și care a pornit un program naţional de distrugere a templelor, ardere a scripturilor, și distrugerea culturii tradiționale spunea: “Trebuie să avem și o armată culturală, absolut indispensabilă pentru unificarea propriilor noastre rânduri și pentru înfrângerea inamicului”.
Inversiunea esteticii tradiționale: arta urâtului
Numeroase școli de artă modernă care au apărut la începutul secolului XX au ceva în comun, și anume inversiunea esteticii convenționale. Ei iau urâțenia drept frumusețe, principalul lor scop fiind de a induce șoc în ochii privitorilor, devenind atât de înspăimântătoare sau de ridicole pe cât permite imaginația artistului.
Astfel, au apărut așa ziși “artiști” și alte personaje de influență, reprezentanți ai avangardei, cum ar fi Joseph Beuys care și-a acoperit capul cu miere și frunze de aur și a murmurat fără oprire timp de trei ore către un iepure mort pe care îl ținea în braţe. În viziunea lui Beuys, fiecare om ar putea fi un artist. De altfel, Marcel Duchamp s-a semnat pe un pișoar și l-a numit ,,Fântâna”, și deși obiectul nu a fost expus niciodată, mai târziu artiști și cadre universitare au conspiderat-o o culme a originalității și a creativității. În 1961, Piero Manzoni, o figură cheie a avangardei, a susținut că și-a pus fecalele în nouăzeci de cuții, sub numele de “Merda d’artista“ („Fecalele artistului”), una dintre cutii vânzându-se la Londra la un preț record de 182.500 lire sterline.
Metode similare au fost adoptate și pentru distrugerea muzicii. Muzica autentică este conformă cu teoria muzicală și cu ordinea, acordurile muzicale, notele și timbrele pe care le produce derivând din modele naturale armonioase.
Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat cu evoluția muzicii de la începutul secolului XX și până acum, se pot observa fenomene interesante, ce arată declinul muzicii de la ceea ce reprezenta ea în mod tradițional.
Spre exemplu, un număr mare de muzicieni (pop, rock și alții din muzica modernă) au fost fascinați de personalitatea și de ideile lui Aleister Crowley (1875-1947), iar mulți au făcut referire la el sau la lucrările sale, introducând altfel în muzică multe “mesaje” și învățături ale acestuia. El a fost un dept al practicilor întunecate, considerat de mulți ca fiind cel mai mare ocultist al secolului XX și tatăl satanismului modern, supranumindu-se “The Great Beast” (fiara din apocalipsă).
Acesta scria:
“M-am ospătat cu sângele sfinţilor, dar oamenii nu mă consideră duşmanul lor căci blana mea e albă şi călduroasă, dinţii mei nu sunt dinţii celui care sfâşie carnea, ochii îmi sunt blânzi, încât ei nu știu că sunt căpetenia duhurilor mincinoase.” “Ce arta frumoasa şi ispititoare eşti, tu, cetate a Babilonului. O, Babilon, Babilon, mama puternică, tu, care călăreşti pe fiara cu coame…”
În cartea sa “Magick”, o lucrare care adună învățăturile sale teoretice si empirice, scrisă în 1929, el scrie despre cum un adept al practicilor întunecate poate folosi inversiunea pentru a se conecta la ființe malefice, și de asemenea, poate impregna diferite opere de arta cu mesaje subliminale:
“Fie ca adeptul să învețe să gândească invers; să învețe să scrie invers cu ambele mâini; să învețe să meargă invers; să asculte înregistrările de pe fonograf invers; să învete să vorbească invers, astfel încât să poată spune ^Eu sunt el^ ca ^le tnus uE^; să învețe să citească invers … “
Personaje cu numele său apar in filme, seriale, cărți și benzi desenate sau anime-uri. Chiar si trupe de rock and roll și rock au fost inspirate de către influentul om al magiei, printre cele mai importante numărându-se The Beatles și Led Zeppelin.
Jeffrey Roger Goodwin, (președinte al Sectiunii Sociologice Comparative si Istorice a Asociației Sociologice Americane) autor al mai multor lucrări, scoate în evidență într-una din cărțile sale, “The Devil’s Disciples” mărturia lui Elaine, o femeie care a făcut parte dintr-o congregație satanică timp de saptesprezece ani.
Iată un extras din mărturia sa:
“Am întâlnit personal un număr mare de vedete rock. Toti au acceptat să îl servească pe Satan în schimbul banilor și faimei. (…) Am participat la ceremonii speciale în diferite studiouri de înregistrare din Statele Unite, cu scopul specific de a plasa ,,binecuvântări” satanice pe discurile rock.
Am făcut incantații ce atașau demoni pe fiecare disc sau banda de muzică rock care era vândută. Uneori am invocat demoni speciali care au vorbit în timpul înregistrărilor, acest fenomen explică ce sunt diferitele mesaje backmask. În plus, în multe înregistrări, noi înșine am fost înregistrați în fundal, mascați de zgomotul constant al muzicii, efectuând incantații pentru a evoca mai mulți demoni de fiecare dată când unul dintre discuri sau casete era redat. (…)
Multe dintre aceste cântece sunt adevărate incantații care evocă demonii atunci când cântecul este reprodus(…) Scopul tuturor acestor lucruri? Controlul minții!”
Spre exemplu, unele piese moderne chiar glorifică sinuciderea și mulți tineri și-au pus capăt vieții atunci când au ascultat în mod repetat.
După distrugerea tradiției prin muzica modernă, arta avangardistă a folosit stilul rock-and-roll pentru a înlocui rolul muzicii clasice în viața oamenilor. Sidney Finkelstein, teoreticianul muzical principal al Partidului Comunist din SUA, a declarat deschis că granițele dintre muzica clasică și cea populară ar trebui eliminate. Aproximativ în același timp, muzica rock puternic ritmată a câștigat din ce în ce mai mult teren în Statele Unite, în timp ce muzica clasică și tradițională au fost izgonite și marginalizate. Caracteristicile muzicii rock includ sunete lipsite de armonie, melodii nestructurate, tonalități ritmice puternice, conflicte emoționale și contradicții – destul de asemănătoare cu ideea comunistă de luptă. Dar nu este vorba doar despre muzica rock, ea fiind aici data ca exemplu, astfel de lucruri putându-se regăsi în majoritatea stilurilor de muzică moderne.
Până acum ne-am concentrat atenția asupra tendințelor actuale din lumea artei și a muzicii. De fapt, întreaga lume artistică a fost puternic afectată, iar impactul artei moderne poate fi văzut în abaterea de la ideile, metodele și abilitățile tradiționale în domenii precum sculptura, arhitectura, dansul, decorarea, designul, fotografia, filmele și altele. În comparație cu frumusețea artelor tradiționale, artele moderne sunt extrem de urâte. Standardele estetice umane au fost distruse. Arta avangardistă a devenit foarte populară și dispune de sume imense de bani, în timp ce artele tradiționale și drepte au devenit obiectul ridiculizării.
Artele au fost transformate într-un vehicul care să conducă oamenii spre îndeplinirea dorințelor și manifestarea naturii lor demonice. Granița dintre frumusețe și urât, grație și vulgaritate, bunătate și rău, a fost estompată sau chiar ștearsă. Grotescul, haosul și întunericul au înlocuit valorile universale. Societatea umană este plină de mesaje demonice, iar ființele umane sunt conduse pe o cale de decadență și distrugere. Omenirea va putea avea parte de o altă renaștere în artă doar prin ridicarea moralității și prin întoarcerea la credință și tradiție și abia atunci vom vedea, cu toții, frumusețea, noblețea și splendoarea a ceea ce arta ar putea și ar trebui să fie.
Surse:
Richard Wurmbrand – “Marx și Satan”
Jeffrey Roger Goodwin – “The Devil’s Disciples”
