Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator). Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.
Cine consideră că sincronicitatea este o simplă coincidenţă, atunci nu a citit lucrările unor experţi faimoşi din domeniu. Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul sincronicitate în anii 1920 pentru a face referire la alinierea dintre forţele universale şi experienţele unei persoane.
S-a încercat descoperirea motivelor acestor “concidenţe” de secole întregi, în multe tradiţii spirituale, ca mijloc pentru alinierea cu un aşa-zis “curent”. De obicei este nevoie de ani de meditaţie disciplinată, studiu, sau de alte mijloace şi metode pentru a naviga în această călătorie către o “individuaţie” armonioasă.
Pentru unii, cercetarea are loc în interior şi are ca obiectiv găsirea sinelui, în timp ce pentru alţii cercetarea are loc în exterior şi are ca obiectiv găsirea spiritualităţii.
“Prima mea experienţă cu sincronicitatea a fost momentul naşterii mele. M-am născut în 21 martie la ora 3:03 a.m. – adică a treia lună, a treia săptămână, a treia oră şi al treilea minut, sau 3333. Data marchează de asemenea echinoxul. A fost alinierea mea cu forţele universale, cu planeta, spaţiul şi timpul.
Interesul meu în cercetarea naturii metafizice a realităţii a apărut în timpul unui moment de trezire în care am experimentat o întâlnire – supranaturală de fapt – cu o “entitate” formată din lumină. După această întâlnire am avut o înţelegere intrinsecă a multor concepte ezoterice precum “curentul”, spiritul, unicitatea şi chiar divinitatea.”
Unicitatea: Ce anume ne conectează
În cartea lui Jung “An Acausal Connecting Principle” se spune că sensul subiectiv este cel care ne conectează.
Fără un observator (propria ta persoană), nu există gândire, nu există sincronicitate, nu există un sens. Gândurile sunt conectate la evenimente, mintea este conectată la mişcările materiei şi acest lucru este subiectiv; acestui lucru îi lipseşte o cauză obiectivă (este acauzală).
Cercetarea mea a început cu Carl Jung, deşi omul a observat sincronicitatea multe mii de ani înainte de Jung. Înainte de “sincronicitate”, umanitatea antică a folosit cuvinte precum rezonanţă, armonie şi unitate.
În secolul 4 d.Hr., filozoful grec Heraclit considera că toate lucrurile sunt interconectate; nimic nu ar fi izolat şi toate lucrurile ar fi legate între ele. În mod similar, Hipocrat a declarat: “Există un singur curent comun, o singură respiraţie. Totul este în rezonanţă”. Clasica idee că separarea este o iluzie include o legătură chiar şi între obiectele fără viaţă. Unii susţin că toată materia are conştiinţă.
Umeaza: Rolul conștiinței şi al paranormalului în sincronicitate.
