1 1 3000 1 300 0 0 https://calatoriespreinfinit.ro 900 1

MICHEL NOSTRADAMUS

Se spune că Nostradamus a fost capabil să prezică viitorul utilizând o combinaţie între studiul astrologic şi inspiraţia divină.

Unii îl consideră cel mai mare profet al lumii, pe când alţii nu cred deloc în scrierile lui şi susţin că interpretările date de oameni sunt cele care i-au clădit de fapt notorietatea, nu capacităţile sale ieşite din comun. Însă un lucru e clar – Nostradamus este un personaj învăluit în mister de secole, iar numele său cu siguranţă a făcut ocolul lumii şi a stârnit îndelungi controverse.

Nostradamus s-a născut în 1503, în Franţa, într-o familie educată. Iniţial a practicat meseria de doctor, iar metodologia lui specială de vindecare a ajutat la salvarea a nenumărate vieţi în timpul epidemiei de ciumă din 1520.

Se spune că Nostradamus a fost capabil să prezică viitorul utilizând o combinaţie între studiul astrologic şi inspiraţia divină.

El a studiat riguros relaţia dintre mişcarea corpurilor cereşti şi evenimentele pământeşti şi a pretins că un spirit angelic l-a ajutat să înţeleagă modul în care aceste forţe se manifestă. Treptat a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe acea voce interioară. Meditând, târziu în noapte, Nostradamus a afirmat că poate vedea şi înţelege evenimente din viitorul apropiat şi îndepărtat.

Invitat la Curtea renascentistă a regelui Henric al II-lea în 1556, a dobândit renume internaţional pentru profeţiile sale.

Una dintre ele părea de-a dreptul ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege, iar o alta susţinea: „Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cuşca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică”.

Soarta a făcut ca la 1 iulie 1559, în timp ce regele participa la un turnir, lancea prietenului său mai tănăr, contele de Montgomery, care îi era adversar în acea competiţie, să străpungă coiful regal de aur, rănindu-l la ochi. O aşchie din lance i-a provocat regelui o a doua rană, iar acesta a suferit dureri groaznice timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el a fost singurul domnitor francez cu un singur ochi.

Va urma: MICHEL NOSTRADAMUS(#2)

Previous Post
SIRIAN - Specia #11
Next Post
CIVILIZAȚII ANTICE ...