Oamenii de ştiinţă, ei înşişi posesori de conştiinţă, studiază natura şi Universul cu această viziune rigidă şi mecanicistă. Deşi au încercat câteva decenii, până acum nu au reuşit să descifreze prea mult din natura conştiinţei — nici a lor, şi cu siguranţă nici a Universului. Ei nu pot să explice ce este conştiinţa, care rămâne un mister pentru ştiinţa modernă.
Când oamenii de ştiinţă de azi studiază conştiinţa, dificultatea pe care o întâlnesc este că nu pot folosi termenii familiari de timp, spaţiu, masă şi energie pentru a o măsură. Totuşi, fiecare dintre noi înţelege clar existenţa conştiinţei noastre. Cum poate fi studiată conştiinţa dacă ea nu poate fi măsurată prin vreo metodă, deşi ştim că există?
Cum oamenii de ştiinţă întâlnesc constant dificultăţi în studiul fenomenelor biologice, din ce în ce mai mulţi cercetători au realizat că existenţa conştiinţei, care a fost ignorată de ştiinţa vestică până în prezent, trebuie luată în considerare dacă încercăm să înţelegem aceste fenomene. Viziunea materialistă trebuie schimbată fundamental.
Dificultăţi întâlnite în studierea conştiinţei.
Recent s-au întocmit multe studii care încearcă să modeleze creierul şi sistemul nervos. Totuşi, deşi există multe înţelegeri despre multe funcţii ale creierului, nu este înţeleasă conştiinţa însăşi, liantul. Ştiinţa nu poate explica cum sunt experimentate lucruri ca gustul, culoarea, lumina, etc., sau cum sunt făcute judecăţile, determinate valorile, etc. Asemenea probleme au declanşat întrebarea dezbătută îndelung în filozofie: este conştiinţa un fenomen specific creierului, sau există în mod intrinsec în toată materia (principiu cunoscut sub principiul conform căruia “totul are conştiinţa”, care poate fi găsit în filozofiile antice).
Din timpul lui Descartes, viziunea dominantă a lumii vestice susţine că materia este supremă şi conştiinţa este un produs ce derivă din materie. Această viziune materialistă prezintă probleme şi dificultăţi aproape imposibil de surmontat. De exemplu:
Mai mulţi oameni de ştiinţă au realizat că generarea conştiinţei din materie (care iniţial nu are conştiinţă) este extrem de improbabilă, sau chiar miraculoasă. Cu alte cuvinte, “conştientizarea” materiei este imposibilă. (Alain Aspect et al (1982), “Experimental Tests of Bell’s Inequalities Using Time-Varying Analyzers”, Physics Review Letters 49, 1804-7)
De-a lungul multor ani de studiu al creierului, au fost înţelese şi descrise multe funcţii ale acestuia, dar mulţi se îndoiesc că problemele înţelegerii conştiinţei vor fi vreodată soluţionate cu ajutorul materialismului (Chalmers, D. (1996), “The Conscious Mind” (Oxford: University of Oxford Press) Chalmers, D. How Can We Construct a Science of Consciousness? In (M. S. Gazzaniga, ed) The Cognitive Neurosciences III. (MIT Press, Cambridge, 2004).
Unii cercetători au încercat să analizeze conştiinţa din punctul de vedere al măsurătorilor cuantice. Au ajuns la concluzia potrivit căreia conştiinţa este ceva ce nu poate fi simplificat prea tare şi nu este ceva care apare în materie subit. Dacă conştiinţa este doar un produs secundar al materiei, atunci paradoxul măsurătorii în mecanica cuantică nu poate fi rezolvat.
Mecanica cuantică consideră materia dinaintea unei măsurători ca pe un soi de “valuri” de posibilităţi. Măsurătoarea va face ca posibilităţile să se “însumeze” în ceea ce noi percepem ca realitate. Aici intervine problema. În cazul în care conştiinţa apare din materie, deoarece creierul însuşi este tot o curbă de posibilităţi însumate din atomii şi particulele sale elementare, cum poate curba de posibilităţi a creierului să facă să se petreacă însumarea curbei de posibilităţi a materiei observate? Cum poate obiectul (de măsurat) să fie în acelaşi timp măsurătorul? Dacă vorbim despre întregul Univers, implică aceasta că există un observator în afara Universului? Acesta este cunoscut ca paradoxul măsurătorii în mecanica cuantică.
Pentru a rezolva acest paradox, fizicienii au propus multe soluţii, dar nici una dintre ele nu poate răspunde complet întrebării. Câştigător al premiului Nobel, Eugen Wigner, a afirmat că pentru problema măsurătorii cuantice, conştiinţa este esenţiala. Deşi fizicienii contemporani au realizat existenţa conştiinţei la nivelul cuantic, mecanica cuantică nu poate rezolva problema conştiinţei. Conştiinţa a fost o mare problemă pentru mecanica cuantică de la începutul ei, dar în tot acest timp, fizicienii au evitat-o; rămâne însă o mare provocare care jenează fizica modernă. (Rosenblum, Bruce & Kuttner, Fred: QUANTUM ENIGMA (Oxford University Press, 2006)
Datorita acestor probleme nerezolvabile, din ce în ce mai mulţi oameni din domeniile filozofiei, neuroştiinţei, psihologiei şi fizicii au început să realizeze că, la fel ca timpul, spaţiul, masa şi energia, conştiinţa este o proprietate fundamentală a materiei şi că este o parte inseparabilă a Universului. Recent, au avut loc discuţii serioase pe acest subiect în jurnale şi conferinţe de cercetare (Strawson, G.(2006), “Realistic Monism: Why Physicalism Entails Panpsychism” Journal of Consciousness Studies, 13(4) Strawson G. et al. (2006), Consciousness and its Place in Nature: Does Physicalism Entail Panpsychism? (Exeter, UK: Imprint Academic) de ex. Conferinţa academică internaţionala “Toward a Science of Consciousness”, Budapest, Hungary, July of 2007 Gao Shan, “Quantum Collapse, Consciousness and Superluminal Communication”, Foundations of Physics Letters, 17(2), (2004) 179.
Datorită motivelor enumerate mai sus, din ce în ce mai mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă au realizat că studiind conştiinţa cu concepte carteziene materialiste nu vor ajunge nicăieri. Au realizat că punctele de vedere ale ştiinţei clasice vestice trebuiesc schimbate.
