
Dacă s-ar întocmi un top al celor mai mari experţi mondiali din domeniul reîncarnării, Dr. Ian Stevenson, profesor de psihiatrie la Universitatea din Virginia ar fi cu siguranţă pe acea listă.
El a călătorit în toată lumea pentru a investiga diverse rapoarte despre reîncarnări şi a conceput un test riguros pentru a exclude frauda, cryptomnesia, etc. Din 200, doar 20 de cazuri au supravieţuit acestui test dur al Dr. Stevenson, reuşind să fie sugestive ca posibile cazuri de reîncarnare. Şapte dintre aceste cazuri au avut loc în India, trei în Sri Lanka, două în Brazilia, unul în Liban şi şapte într-un trib de indieni din Alaska.
{Citiți și REÎNCARNAREA (#3) – CATHARII DOCTORULUI ARTHUR GUIRDHAM}
Să luăm cazul unei fete foarte tinere, născută în 1956, în centrul Sri Lanka, cu un nume care îţi răsuceşte limba – Gnantilleka Baddewithana. La scurt timp după ce a învăţat să vorbească a început să povestească despre o altă mamă şi tată dintr-un alt loc, unde fetiţa a spus că a avut, de asemenea, doi fraţi şi mai multe surori.
Din detaliile date de fetiţă, parinţii ei au putut să potrivească descrierile ei cu o anumită familie dintr-un oraş aflat la ceva distanţă depărtare. Ei au descoperit că această familie a pierdut un fiu în 1954. Când Gnantilleka a fost luată pentru a vizita această familie, ea le-a spus că ea a fost fiul lor care a murit şi i-a identificat corect pe toţi cei şapte membri ai “familiei sale”. Dar, până atunci familiile nu se mai întâlniseră niciodată şi nici măcar nu vizitaseră vreodată oraşul celeilalte familii.
O mare parte din populaţia globului crede că spiritul nu moare odată cu corpul şi consideră reîncarnarea ca fiind o posibilitate reală.
Deşi majoritatea dintre noi nu avem niciun fel de amintire despre vreo viaţă trecută, nu aşa stau lucrurile cu toţi oamenii. De-a lungul istoriei au fost documentate numeroase cazuri despre copii care îşi aduc aminte cu lux de amănunte detalii despre vieţile lor trecute, indiferent cât de incredibil ar putea suna aceasta.
Deşi există dovezi empirice solide, ştiinţa modernă nu este deocamdată în stare să ofere niciun răspuns unui astfel de fenomen.
