În ciuda tuturor schimbărilor și mesajelor negative care au fost introduse în arta frumoasă, la originile sale, Muzica rămâne in continuare o experiență mistică de armonie, frumusețe și fericire, de bucurie și iubire eternă. Dar este destul de greu să întelegem asta în timp ce suntem asurziți de țipete disperate și de cacofonii sonore care ne intoxică sufletul. Conceptul despre muzică ar trebui complet schimbat într-o manieră drastică. Ceea ce noi numim “muzică” s-a transformat și continuă să se transforme odată cu evoluția civilizației.
De fapt, nu este vorba doar de muzica pe care ne place sa o ascultam, dar și despre semnificația pe care o acordăm acesteia. În originea mitologia conceptului muzicii, civilizațiile din trecut aveau un respect deosebit față de muzică, o considerau ca fiind lasată de Zei pentru a-şi recăpăta armonia ființei, o componenta distinctă și esențială a vieții, dincolo de înțelegerea intelectuală. Foarte multe personaje bine cunoscute din istorie au inteles bine esența adevărată a muzicii și au lasat în urma întelegerile lor profunde despre aceasta.
Severino Boezio, în opera sa “De Institutione Musica”, împarte muzica în trei principalele categorii: “musica instrumentalis” (armonie de sunete), “musica humana” (armonia sufletului), “musica mundana” (armonie a universului). Prima categorie se referă la muzica cunoscută ca arta sunetelor. A doua însă, are ca obiect armoniea sufletului omenesc, care, pentru atingerea unui grad ridicat de perfecțiune trebuie sa fie acordat în primul rând cu el însăși. În final, “musica mundana” este armonia universului, care poate fi gândită astfel doar de sufletul uman, întrucat aceasta conține esența arhetipului său.
Dante Alighieri în ,,Divina Comedie”: ,,Iadul este o non-muzica, exprimă haosul în absența luminii Divine și ordinii. În Purgatoriu, muzica este diferită, aici sunetele plăcute si imnurile sunt fundalul întregului cântec, pentru a ghida sufletele pe calea mântuirii veșnice. În Paradis, muzica este total inefabilă, deoarece reflectă armonia și ordinea cosmosului”.
Aurelio Agostino autorul lucrării ,,De Musica”, scrisă între 387 și 389, care apare sistematic sub formă de dialog între Maestru și Discipol, unde, între o alternanță de întrebări și răspunsuri, Agostino expune principii, legi, concepte științifice legate de muzică și de valoarea ei estetică.
Agostino a avut o influență profundă asupra gândirii medievale. Acesta afirma că ,,ritmul vine de la Dumnezeu însuși și este comunicat sufletului, descoperindu-l în interior. Când omul descoperă în sine ordinea armonioasă a ritmului se daruieste însuși pe deplin Celui care veșnic a stabilit în ordine creatia, in functie de proporție și frumusețe”. Pentru Agostino viața noastră, atunci când ne adresăm adevăratului Bine, devine călătoria (morală) a frumuseții și a bucuriei care ne face să ne veselim în cântec.
“Cântați și mergeti! Ce înseamnă: mergeti? Avansează, Avansează în bine (…) Dacă progresați, mergeți; dar trebuie să avansezi în bine, în adevărată credință, în bună conduită. Cântați și mergeți.
