Jeffrey Roger Goodwin este autor al mai multor lucrări despre rock-ul satanic, este profesor de sociologie la Universitatea din New York, MA (Sociologie) și doctorat (Sociologie) la Universitatea Harvard, de asemenea, președinte al Sectiunii Sociologice Comparative si Istorice a Asociației Sociologice Americane ‘ASA’, interesele sale de cercetare incluzând sociologia vizuală, mișcările sociale, revoluțiile, violența politică și terorismul. El scoate în evidență într-una din cărțile sale, “The Devil’s Disciples” (“Discipolii diavolului”), mărturia lui Elaine, o femeie care a făcut parte dintr-o congregație satanică timp de saptesprezece ani.
Iată un extras din mărturia sa:
“Am întâlnit personal un număr mare de vedete rock. Toti au acceptat să îl servească pe Satan în schimbul banilor și faimei. Au primit tot ce doreau, chiar mai mult decât se așteptau. Viața și sufletul lor se distrug sau au fost distruse. […]. Am participat la ceremonii speciale în diferite studiouri de înregistrare din Statele Unite, cu scopul specific de a plasa ,,binecuvântări” satanice pe discurile rock. Am făcut incantații ce atașau demoni pe fiecare disc sau banda de muzică rock care era vândută. Uneori am invocat demoni speciali care au vorbit în timpul înregistrărilor, acest fenomen explicând ce sunt diferitele mesaje backmask. În plus, în multe înregistrări, noi înșine am fost înregistrați în fundal, mascați de zgomotul constant al muzicii, efectuând incantații pentru a evoca mai mulți demoni de fiecare dată când unul dintre discuri sau casete era redat.
Când se asculta această muzică, demonii sunt evocați în cameră pentru a mâhni persoana și pe oricine altcineva care asculta. Scopul tuturor acestor lucruri? Controlul minții![…]
Multe dintre aceste cântece sunt adevarate incantatii care evocă demonii atunci când cântecul este reprodus. Scopul acestui lucru este dublu: exercitarea controlului asupra ascultătorului și efectuarea incantațiilior pe care le poate folosi pentru a trimite demoni unei alte persoane pentru a se răzbuna lovind-o cu boli, accidente etc.
… și de asemenea pentru a influența o altă persoană prin intermediul aceleiasi muzici rock”.
Pe 13 ianuarie 1986 Ozzy Osbourne(artist muzical din anii 80) a trebuit să răspundă acuzațiilor părinților lui John McCollum, un adolescent care s-a sinucis împușcându-se în cap, în octombrie 1984, după ce a ascultat piesa “Suicide Solution“ scrisă de Osborne împreună cu Bob Daisley. El nu a fost singura victimă, un tânăr de paisprezece ani Eric A. din St. Louis Park, Minnesota, și, de asemenea, Michael Waller si Harold Hamilton, cu toții s-au împușcat pe aceeași piesa.
Sub ochii și urechile tuturor, cântecul acuzat incită la sinucidere în strofa pe care o recită. Dar poate nu toată lumea știe că IBAR (Institutul de cercetare acustică) găseste un mesaj subliminal la minutul 2:19, care pare inconfundabil, «Get the glass shoot», «Let yourself go», «Get the fucking gun» / «Get the gun, Get the gun and try it, shoot shoot shoot shoot shoot shoot!»(“Ia arma, ia arma și încerca, trage trage trage trage…!”)
De asemenea, a fost demonstrat științific că această melodie, pornind de la o frecventă muzicală foarte deosebita, face ca ascultătorul să fie mai vulnerabil și, prin urmare, mai disponibil să accepte ceea ce îi este ordonat mai târziu. Evident, Ozzy si Daisley și-au negat persistent intențiile și implicarea în acest fapt și în cele din urmă au fost respinse acuzațiile, dar este destul de tulburător să știm că cineva s-a sinucis după ce a ascultat un cântec care instigă întocmai la acest tip de moarte.
Pentru a ne da seama de prezența acestora ar trebui să ascultăm melodiile invers.
ATENȚIE! Vă pot afecta emoțional.
(https://youtu.be/0DTOxTAcP3E)
